Ziua Sugarului ediția a XIV-a

Ziua Sugarului este o sărbătoare dedicată vizitatorilor mari și mici, care a debutat pe data de 1 iulie 2006. Anul acesta evenimentul organizat de Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a ajuns la cea de-a XIV-a ediție.  Ca în fiecare an, Ziua Sugarului are loc în prima duminică a lunii iulie, între orele 10 și 18, la Etno Tehno Parc, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

„Muzeul ASTRA va fi, în această zi specială, ținta tuturor familiilor tinere și nu numai. Așteptăm să ne fie alături la Ziua Sugarului părinți cu sugari, bunici, chiar străbunici și alte rude: frățiorii, respectiv surioarele mai mari ale bebelușilor, nași și nașe, unchi și mătuși, veri și verișoare. Activitățile din program sunt premiate de partenerul oficial al evenimentului: Bella Happy și sponsorul principal, PETIT BEBE, dar și de către ceilalți sponsori. Ziua Sugarului este dedicată, în primul rând, copilaşilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani pentru care vom organiza concursurile: Cross-ul Bebe, pe mochetã (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel. Pentru mămici şi tătici pregătim un program special alcătuit din concursuri instructive,  distractive și gustoase: MămicaȘtieTot și Tăticul Priceput, prin intermediul atelierulului RAWissima „Viața are gust și fără zahăr”. În completare, Asociațiile Mâini Unite – din dragoste pentru copii și Sprijin pentru Mame vor pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică, prin consilierul în alăptare, Corina David, dar și Consiliere psihologică în Parenting și Specificul etapelor de dezvoltare ale copiilor, prin intermediul psihologului Oana Vasiu. După terminarea concursurilor din prima parte a zilei, între orele 13:15 și 13:45, vă invităm să participați la discuția informativă și interactivă: Tehnici de bază în acordarea Primului Ajutor, cu siguranță, un subiect deosebit de important și interesant pentru tinerii părinți, susținut cu profesionalism de Magdalena Drăgan, Trainer și Coach la Mămici la Superlativ.ro.
Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron English va organiza, şi în acest an, diverse ateliere de creație, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte din programul lor constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi și gimastica de dimineața și de după-amiază, 10.00: Let’s stretch! Good morning exercise – activități de înviorare, mișcare și dans și 15.30-16.00: Colours and fun! – activități de asociere și diferențiere culori și forme, dezvoltarea capacității de concentrare, iar Learn with Music Sibiu va invita copilașii pe Mocheta cu Instrumente Muzicale…de Percuție! Pentru micuții vizitatori vom avea pregătite și două animații speciale neasistate: Panoul SENZORIAL, al noilor experiențe, și Curcubeul Buclucaș, de recunoaștere și sortare a culorilor, Picto’BEBE, Covorul „ROȘU” al Sugarilor va asigura, pentru eternitate, celebritatea bebelușului care va folosi culorile pentru a-și amprenta mânuțele și piciorușele, într-o veselie generală.”, a declarat Eliza Penciu, muzeograf Muzeul ASTRA.

Agenția Națională ANTIDROG, colaborator al Muzeului ASTRA și al Zilei Sugarului, va veni cu activităţi specifice de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice”, şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce va implica un grad mărit de responsabilitate civică.

Intrarea va fi gratuită pentru copiii cu vârsta de până la trei ani și un însoțitor.

PROGRAM

Muzeul în Aer Liber, Etno Tehno Parc

7 iulie 2019 – orele 10.00 – 18.00

Ora 10.00 – Deschiderea oficială
Orele 10.00 – 10.30 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
   - Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
   - Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
   - Concursul Mămica ŞtieTot 
 Orele 10.30 – 11.15 – Cross-ul Bebe
 Orele 11.15 – 12.15 – Mămica ŞtieTot & Atelier RAWissima Viața are gust și fără zahăr
 Orele 12.15 – 13.00 – Cross-ul Bobocel
 Orele 13.15 – 13.45 – Discuție informativă și interactivă: Tehnici de bază în acordarea Primului Ajutor– invitat special Magdalena Drăgan, Trainer și Coach, Mămici la Superlativ.  
                 PAUZĂ INTERACTIVĂ, ÎNTRE ORELE 14.00 – 16.00
(jocuri, desen, muzică, instrumente muzicale de percuție, dans, voie bună, Panou SENZORIAL, Picto’BEBE şi Helen Doron English cu activități pentru dezvoltarea motricității fine și a dezvoltării fizice, activități de creație, memorie și logică) 
 Orele 15.30 – 16.00 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
   - Miss & Mister Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
   - Tăticul Priceput
   - Miss & Mister Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
 Orele 16.00 – 16.20 – Miss Bebe
 Orele 16.20 – 16.40 – Mister Bebe
 Orele 16.40 – 17.00 – Concurs Tăticul Priceput
 Orele 17.00 – 17.30 – Miss Bobocel 
 Orele 17.30 – 18.00 – Mister Bobocel 
 Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii  
 -  Consiliere psihologică în Parenting și Specificul etapelor de dezvoltare ale copiilor – psiholog Oana Vasiu
 Asociația Sprijin pentru Mame
 -  Consiliere în alăptare – Corina David
 Centrul de învățare a limbii englezeHELEN DORON ENGLISH10.00: Let’s stretch! Good morning exercise (activități de înviorare, mișcare și dans)
 -  15.30-16.00: Colours and fun! (activități de asociere și diferențiere culori și forme, dezvoltarea capacității de concentrare)
 Learn with Music Sibiu pe Mocheta cu Instrumente Muzicale...de Percuție!
 -  Prin Europa ...cu muzica în bagaj! – 11,00 – 11,15Mamă, tată, țineți pasul cu mine?12,30 – 12,45Summer fun! – Oriunde am fi, vara visăm la mare – 15,00 – 15,15
 -  Animale din junglă – 16,30 – 16,45 
 RAWissima – Preparate dulci fără zahăr, gluten, lactozăAtelier pentru MămicileȘtieTot  – Viața are gust și fără zahăr!
 Muzeul ASTRAPanoul SENZORIAL al noilor experiențe!Picto’BEBE – Covorul „ROSU” al Sugarilor/ Babies „RED” carpetCurcubeul Buclucaș - animație neasistată 

Intrarea liberă pentru copiii cu vârsta până la 3 ani și un însoțitor

Partener oficial: BELLA HAPPY

Sponsor principal: PETIT BEBE

Colaboratori: Agenţia Naţională Antidrog; Asociația MÂINI UNITE – din dragoste pentru copii, Asociația Sprijin pentru Mame

Sponsorii evenimentului: Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron English,Learn with Music Sibiu, Inspire Studio, AQUADOR, Centrul ARIA și RAWissima

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Share on Facebook