Muzeul ASTRA prezent in standul judetului Sibiu la Targul de Turism al Romaniei

Muzeul ASTRA prezent in standul judetului Sibiu la Targul de TurismMuzeul ASTRA prezent în standul județului Sibiu la Târgul de Turism al României 

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, s-a implicat activ în această perioadă în sprijinul turismului din județul Sibiu. Mai precis, o echipă de 18 specialiști din Muzeu se află de săptămâna trecută la Romexpo, în București, la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară. Acolo au contribuit la amenajarea standului turistic al județului Sibiu, un stand care măsoară 146 de metri pătrați. Acesta este pregătit special pentru demonstrații de gătit, gradene pentru public, dar și cu spații destinate informării și discuțiilor cu vizitatorii. Tema centrală a participării regiunii Sibiului la Târgul de Turism al României este Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
 
,,O instituție de cultură are obligația de a ajuta la construirea turismului cultural iar Muzeul ASTRA demonstrează prin acțiunile și programele culturale ca își asumă rolul de exemplu la nivel național în ceea ce privește valorizarea tradițiilor rurale din România. Mulțumim pentru această oportunitate Consiliului Județean Sibiu, autorităților locale si AJTS. ASTRA este despre cultură! ASTRA înseamnă autenticitate, calitate și identitate. Centenarul să ne găsească uniți! Așa și ar dorii înaintașii!”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.
 
La Târgul de Turism al României Muzeul ASTRA este prezent cu oferta turistică pe anul 2018, dar și cu o serie de ateliere demonstrative. În cadrul acestora participă meșteri tradiționali ca Benonia Centea, Sibiu, pictat icoane pe sticlă; Sebastian Paic, încondeiat ouă, Braşov; Carpeniţa Colea, Târgovişte, confecţionat mărţişoare.
 
Targul de Turism al României, ediția a XXXIX-a, este cel mai mare eveniment din Romania dedicat industriei turismului. Editia de primavara 2018 este organizata in perioada 22-25 februarie 2018

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.