Ateliere în familia iei la Muzeul ASTRA

Între 17 si 19 iunie 2019, în avampremierea evenimentului Ziua Universala a Iei, în cadrul programului educational estival ‘’Școala în satul tradițional’’, un grup de doamne de la cea mai mare șezătoare on-line, comunitatea Semne Cusute, coordonat de arh. Ioana Corduneanu, vor susține o serie de evenimente sub semnul Școlii de ie.

 

În data de 17 iunie 2019, luni, la ora 17:00, în sala Auditorium din Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală din Muzeul în aer liber, va avea loc o prezentare despre ie și cusut. În aceeași locație, în zilele de 18 și 19 iunie 2019 (marți, miercuri) se vor desfășura atelierele interactive în familia iei , concepute în vederea însușirii tehnicilor de cusut și a modelelor folosite în decorarea materialelor textile. Vor fi câte trei Ateliere de ie organizate în zilele din program, iar ele se adresează diadei (cuplului) mamă-fiică, bunică-nepoată și au ca scop aducerea în prim plan a femeii și legătura dintre generații.

 

Participarea la atelierele de ie este gratuită și se face pe bază de programare la numărul de telefon 0751 166 529 (d-na Alina Blaga, referent de specialitate Muzeul ASTRA), în limita locurilor disponibile.

 

Program 18 și 19 iunie 2019 orele: 10:00 – 12:00, 13:00 – 15:00, 17:00 – 19:00

Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.