Ora de scoala la muzeu – Patrimoniul muzeal si stiintele. O altfel de abordare – Atelier de formare pentru cadre didactice


Proiectul Ora de școală la muzeu, reprezintă o continuare a inițiativei din 2015, proiectul Patrimoniul muzeal – instrument de învățare, organizat de către Global Mindscape în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei şi cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
 Noutatea abordării în cadrul proiectelor Patrimoniul muzeal – instrument de învăţare și Ora de școală la muzeu este oferită de inversarea raportului practicat în general: activitățile educative propuse de către muzee au fost inițiate pornind de la disciplinele studiate la școală, nu de la tipul de patrimoniu caracteristic. Colaborarea dintre specialiștii în educație școlară, cadrele didactice și specialiștii în educație muzeală s-a concretizat prin realizarea unor kituri educative.
 
Proiectul Ora de școală la muzeu se desfășoară în perioada februarie-noiembrie 2016 și este coordonat de Global Mindscape, parteneri fiind Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște. S-au identificat, pornind de la programele școlare din educația preuniversitară ale disciplinelor: Biologie, Chimie, Fizică, obiectele de patrimoniu care au ”calitățile” necesare pentru a deveni ”vedete” printre elevi.

Program atelier Patrimoniu muzeal și științele. O altfel de perspectivă

Sibiu – Complexul Național Muzeal ASTRA
Casa Artelor – Piața Mică nr. 21
28 octombrie 2016 – 13,00-16,00 sau 16,00-19,00

  • Prezentarea Muzeului ASTRA din Sibiu - Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească Emil Sigerus, Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder și Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA și a ofertei educative, Raluca-Ioana ANDREI  - 15 minute
  • Patrimoniul muzeal privit dintr-o nouă perspectivă, Mihaela MURGOCI – 15 minute
  • Interacționismul simbolic și educația muzeală, Raluca-Ioana ANDREI – 15 minute
  • Legături între arte și științe în contextul  educativ actual, Angela MIHĂILESCU – 15 minute
  • Vizită de lucru – Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus, expoziție Dacă florile ar vorbi … – 45 minute
  • Sesiune de brainstorming - parcursul de proiectare de la activități la programe pentru „Școala altfel” sau la oferta de curriculum la decizia școlii – 30 minute
  • Sugestii pentru colaborarea școală-muzeu – 15 minute

 Obiecte de patrimoniu – exemple fișe de patrimoniu care vor fi conținute de volumul realizat în baza patrimoniului Muzeului ASTRA:

Povarnă cu roată hidraulică Sârbeşti, judeţul Gorj

 Conținuturi ce pot fi abordate cu ajutorul obiectului:
Fizică:
-  Fenomene termice: încălzire, răcire, stare de încălzire, schimbarea stării de agregare, temperatură, condensarea
- Mecanica fluidelor: presiunea
Date tehnice: Construcţia are formă patrulateră, construită din grinzi masive de stejar şi fag, având următoarele dimensiuni:  lungime 8 m, lăţime 6.2m, înălţime 2.6 m. 
Povarna se aseamănă foarte mult cu o casă tradiţională de lemn, principala diferenţă fiind  intrarea , largă de 2 metri, construită special pentru a permite manevrarea cu uşurinţă a vaselor de mari dimensiuni.
Amplasată la o distanţă de aproximativ 10m de povarnă, găsim şi roata hidraulică, cu un diametru de 6,2m, ce transportă apa de la râu la instalaţia de distilat printr-un jgheab.
 Spațiu și timp – datare și zona din care provine: Povarna a fost construită în anul 1935 de către Belu Petre şi a acţionat în trecut pe râul Olteţ , în ograda gospodăriei lui Ciungulete Maria din satul Sârbeşti, la 10 km de cheile Olteţului.
 
Satul Sârbeşti face parte din Județul Gorj fiind amplasat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (sud-est), Mehedinți (sud-vest), Caraș-Severin (nord-vest), Hunedoara (nord) și Vâlcea (est).

 Povestea obiectului:

 Povarna este o clădire tradiţională specializată în prepararea băuturilor alcoolice (ţuică) specifică zonelor pomicole din România. Clădirea adăposteşte toate uneltele şi instalaţiile necesare producerii ţuicii.
O caracteristică a zonei din care provine această povarnă o reprezintă importanţa acordată lemnului ca material de construcţie. Abundenţa pădurilor din Subcarpaţii Olteniei a făcut ca acest material să fie cel mai ieftin şi mai uşor de procurat pentru locuitorii din zonă.
Strămoşul tăriei, miedul, băutură slab alcoolizată realizată prin fermentarea mierii, era folosită încă din antichitate. Într-o lume în care oamenii credeau în zei, efectele euforice ale alcoolului, băutura miraculoasă,  le permite acestora o legătură magică cu zeii în care credeau. Nu se stie cu precizie care a fost principalul motiv pentru care oamenii au început sa consume alcoolul, văzut ca băutură magică, dătătoare de nemurire, ca aliment ce reuşea să aducă un aport important de vitamine şi minerale în dietă sau ca medicamet universal, fiind considerat unul dintre cele mai vechi remedii sau stimulenţi. Din cele mai vechi timpuri alcoolul a reprezentat o resursă importantă ce a stârnit interesul a numeroși cercetători. Tehnologia de distilare era cunoscută de egipteni, chinezi, greci şi romani şi era folosită în scopul obţinerii unor produse medicinale. Numeroşi alchimişti dar şi nume importante ale istoriei, Leonardo Da Vinci, Louis Pasteur şi alţii, au studiat alcoolul şi procedeul de distilare.
Pe teritoriul României, de la Dacii care foloseau miedul sau vinul, până în prezent, consumul de alcool a devenit parte a meselor tradiţionale.
În viaţa ţăranului român, pe lângă alte ocupaţii: agricultură, creşterea animalelor, pomicultura are un rol important, în special plantaţiile de pruni. Cei mai mulţi ţărani au avut în trecut în cadrul gospodăriei instalţii de distilat ţuica, de capacităţi reduse, improvizate, montate doar în perioada de sezon, în ogradă. Distilarea ţuicii s-a practicat sub diferite forme, evoluând de la cele mai simple instalaţii improvizate, pâna la povernele cu roţi hidraulice ce rămâneau instalate tot anul.Povarna a fost reconstruită în muzeu în anul 1966 cu scopul de a ilustra o îndeletnicire tradiţională dar şi de a complecta sectorul pomicol din cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Utilajele auxiliare dar şi componentele instalaţiei de distilat au fost achiziţionate de către muzeografi din cadrul muzeului nostru, din diferite gospodării din zonă, transformând această instalaţie în una dintre cele mai mari şi mai complexe instalaţii de acest gen din ţară.
Putină de răcire
? Fabricarea tăriei începea cu culesul prunelor, care se făcea doar când fructele erau perfect coapte. După recoltare, fructele erau pregătite pentru fermentare, se spălau, se  îndepărtau sâmburii şi se zdrobeau fructele. 
Prunele erau apoi puse la fermentat în vase mari de lemn adăpostite pentru o perioadă de 2-6 săptămâni, depinzând în special de temperatura la care sunt adăpostite. Următorul proces era fierberea prunelor fermentate (borhotul). Pentru a fierbe borhotul se folosea cazanul de distilat realizat din aramă. Sub acest cazan se făcea focul, care încălzea borhotul. Prin fierbere se degajau vapori de alcool care erau conduşi prin intermediul une ţevi montate în vârful cazanului înspre o putină cu apă rece. Ţevile treceau prin această putină, apa răcind ţevile şi producând transformarea din stare gazoasă în stare lichidă, prin condens, a vaporilor de alcool. Apa din putina de răcire era continuu schimbată pentru a-şi menţine temperatura scăzută cu ajutorul unei roţi hidraulice. Montată la o distanţă de 10 m de povarnă, roata hidraulică scotea apa din râu cu ajutorul unor cupe mari de lemn pe care le golea apoi, prin mişcarea circulară, pe jgheab, de unde curgea apoi înspre putina de răcire.

 În prezent, monumentul se află astăzi  în cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA - Grupa pomicultură, expoziţie în aer liber vizitabilă.

Referent:Anda Crețu
Pedagog muzeal: Raluca Andrei
Bibliografie:
  1. ***Din etnologia cumpătării. Pălinca, țuica și vinars la români. Editura Coresi, București, 2005
  2. Bucur, Corneliu Ioan. Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. Catalog. Editura ASTRA Museum, Sibiu, 2007
  3. Arhiva științifică a CNM ASTRA. Dosar monument: Povarna cu roată hidraulică Sârbești, Jud. Gorj,  NR dosar 25

Scarabeu

Conținuturi ce pot fi abordate prin intermediul obiectului:
Biologie:
-       Medii de viaţă. Diversitatea lumii animale Elemente generale de etologie
-       Diversitatea lumii vii: Noţiuni introductive : taxoni (regn, încrengătură, clasă, ordin, familie, gen, specie) nomenclatură binară, procariot, eucariot
-       Principalele organe de simţ (alcătuire, funcţii)
-       Ecologie: ecosistem, rolul detritivorilor 
Date tehnice: piatră sculptată, L: 7,5 cm, l: 5,8 cm, î: 2,2 cm. 
Spațiu și timp – datare și zona din care provine: Luxor, Egipt, Asia. 
Povestea obiectului
Date fiind dimensiunile obiectului, cel mai probabil acesta a fost scarabeu de inimă (se așează în dreptul inimii corpului mumificat), dimensiunile acestuia atingând 7,5 cm. Scarabeul era cea mai ieftină și mai comună formă de amuletă pe care și-o putea permite oricine. Cei mai mulți scarabei aveau rolul de a îndepărta spiritele rele și de asigura protecție celui care îl purta atât pe durata vieții cât și după moarte.
Obiectul face parte din categoria antichități egiptene aparținând colecției Franz Binder; donație. 
? În deplasările sale, scarabeul se ghidează după stele. Scarabeul folosește o formă primitivă de navigație celestă pentru a se ghida înapoi spre casă după o zi întreagă de adunat provizii. Această funcționalitate a insectei era documentată de specialiști, dar nu tocmai înțeleasă. Acum, un nou studiu pare să fi descifrat „codul scarabeului” și se pare că este destul de impresionat, deoarece gândacul face o fotografie mentală a bolții cerești nocturne și se folosește de ea pentru orientare. Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Universitatea Lund, din Suedia, care a plasat mai mulți scarabei într-un mediu controlat unde cercetătorii au creat o simulare a cerului nocturn. Au aflat astfel că gândacii derulează un soi de dans pe suprafața bilelor de excremente, dans în timpul căruia fac o înregistrare mentală a poziției curente a stelelor, a lunii și a soarelui. Odată ce „fotografia” este memorată complet, insecta își vede de drum. Dacă se întâmplă să se rătăcească, atunci scarabeul rememorează „harta astrală” și navighează înapoi acasă cu ajutorul ei, suprapunând imaginea stocată în creier peste mediul prezent. Practic, scarabeul își poate aminti și calcula poziția exactă pe baza poziției astrelor, lucru remarcabil dat fiind că vorbim despre o insectă simplă care nici nu are noțiunea de stea. Pentru a testa și mai riguros comportamentul scarabeului, cercetătorii au folosit bolta artificială pentru a verifica modul în care acesta își schimbă traseul în funcție de proiecția de deasupra sa. Astfel, au descoperit că gândacul poate vedea multe lucruri care îi scapă ochiului uman, cum ar fi culorile spectrului cerului și lumina polarizată. Ca o extrapolare a acestui studiu, specialiștii consideră că dincolo de înțelegerea sistemului de navigație al scarabeilor, această descoperire poate contribui la dezvoltarea vehiculelor autonome în viitor. Scarabeul – Scarabaeus sacer face parte din regnul animal, Eumetazoare, Bilaterale, Protostomiene, Ecdysozoare, Arthropode, Hexapode, Insecte, Coleoptere, Scarabaeoide, Scarabaeide, Scarabaeus.
În prezent, obiectul se află în depozitul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” – Complexul Național Muzeal ASTRA, poate fi vizitat la cerere, cu solicitare prealabilă
Muzeograf: Crina Mareș
Bibliografie selectivă: www.stiintasitehnica.com

Rezultatele cercetării interdisciplinare – specialiști în educație, muzeografi, educatori de muzeu și investigatori – vor fi valorificate în cadrul unor volume, create pentru fiecare oraș în parte – București, Sibiu și Târgoviște – care vor avea ca grup țintă cadrele didactice din cele 3 orașe. Nu ne propunem să abordăm întreaga programă pentru o clasă de a își ține toate orele de școală la Muzeu, ci oferirea unor alternative atractive atât pentru cadrul didactic, cât și pentru elevi.

 În cadrul proiectului organizează și câte două sesiuni de formare a cadrelor didactice în fiecare din cele 3 orașe. Workshop-ul se dorește un spațiu de interacțiune între specialiști din domeniul cultural și educativ pe marginea informațiilor și materialelor suport realizate, având în vedere muzeul ca spațiu creativ și atrăgător pentru derularea lecțiilor, și a traseelor practice pe care le vor parcurge. Activitățile se adresează cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial din București, Târgoviște și Sibiu, iar participarea este gratuită, pe baza înscrierilor prealabile.