ASTRA Multicultural, 2022

Începe ASTRA Multicultural, 2022

Muzeul ASTRA organizează în perioada 13-17 iulie evenimentul ASTRA Multicultural, ediția a VII-a. Peste 100 de artiști, 22 de ansambluri și grupuri folclorice împreună cu 50 de meșteri tradiționali și specialiști în gastronomie din diverse comunități (români, sași, maghiari, rromi, lipoveni, greci, sârbi, croați, slovaci etc.) vor fi prezenți la ASTRA Multicultural 2022. Aceștia vor pune în scenă un târg al meșterilor din comunități multietnice, un maraton gastronomic multietnic  și un festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice, toate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Târgul multicultural al meșteșugarilor are ca scop plasarea pe o piață a produselor de calitate, autentice și reprezentative, în timp ce maratonul gastronomic multietnic va (re)prezenta vizitatorilor din muzeu adaptabilitatea hranei la fiecare anotimp și situație din viața unei comunități.

,,ASTRA Multicultural este singurul eveniment de o asemenea amploare în România, care generează o dezvoltare organică a mediului rural prin promovarea și valorizarea resurselor existente în diversele grupuri etnice conlocuitoare. În același timp, este singurul eveniment care conectează în adevăratul sens al cuvântului mediul urban de mediul rural, transmițând un mesaj clar, accesibil, legat de însemnătatea SDGs (Sustainable Development Goals) la nivel de comunitate.Evenimentul este simbolul multietnic al României, putem spune. Acest proiect contribuie la prezervarea și promovarea valorilor tradiționale, a memoriei culturale care aparține comunităților prezente la eveniment. Componenta de integrare vizează dialogul intercultural favorizat de acțiunile în care sunt implicate persoane care păstrează valori tradiționale ale diverselor etnii de pe teritoriul României. Se crează, astfel, contexte contemporane în care publicul vizitator poate interacţiona cu reprezentanți ai unor comunități diverse și poate prelua modele de bună practică de la aceștia. Prin adaptabilitate înțelegem adaptarea ofertei culturale a muzeului astfel încât să răspundă nevoilor publicului și ale meșteșugarilor și păstrătorilor de cunoștințe din domeniul patrimoniului imaterial, dar și adaptarea produselor acestora la nevoile pieței, prin interacțiune directă cu publicul. Actanții găsesc susţinere şi încurajare în continuarea activităţii lor, fie că vorbim de meşteşuguri, artele spectacolului, gastronomia tradiţională sau studiul de specialiatate al patrimoniului material şi imaterial.”, a declarat Ciprian Ștefan, manager general Muzeul ASTRA.  

Tematica pe care ASTRA Multicultural o impune în ediția din acest an este ,,Memorie, integrare, adaptabilitate.”. Evenimentul va debuta prin seminarul ASTRA Multicultural  – Patrimoniu cultural. Valoare. Perspective.

Program general ASTRA Multicultural – descarcă

Program festival ASTRA Multicultural – descarcă

ASTRA Multicultural 2022 este un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2022

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Share on Facebook