Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ateliere de confecționare garduri de stuf ca în Delta Dunării

noiembrie 11 @ 11:00 am noiembrie 14 @ 2:00 pm

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează începând de joi, 11 noiembrie, o serie de ateliere interactive de confecționare a împrejumuirilor de stuf specifice habitatului construit din Delta Dunării. Acestea vor avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Gospodăria de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea, unde doi meșteri din Delta Dunării vor construi un gard la fel ca în zona lor de baștină, folosind material original și ecologic.

Atelierele fac parte din programul Comunități în Muzeul ASTRA. Tradiții lipovenești și ucrainene în Muzeul ASTRA – Sărbătoarea Deltei, ediția a V-a, 2021. Ele vor fi organziate la Muzeul ASTRA până în data de 14 noiembrie, zilnic, între orele 11 și 16, având un caracter demonstrativ-participativ pentru public. Vizitatorii vor cunoaște astfel practici de bază, sustenabile, în ceea ce priveşte folosirea stufului în diversele tipuri de construcții din propria gospodărie.

Mai multe detalii, în articolul postat pe blog.

Share on Facebook