
- Acest eveniment a trecut.
Ceramica preistorică la Muzeul ASTRA
august 5 @ 10:00 am – august 8 @ 6:00 pm
Muzeul ASTRA organizează în perioada 5-8 august două ateliere interactive de arheologie experimentală de modelare a lutului. Activitățile fac parte din programul Animă ASTRA, iar în cadrul acestora vor fi realizate replici ale vaselor și figurinelor preistorice aparținând culturilor Vădastra, Cucuteni și Gumelnița. Atelierele vor fi susținute de către meșterii olari Lucian Truță, Nicoleta și Ion Mitroi, iar legătura simbolurilor reprezentate pe ceramica preistorică și evoluția acestora în decorarea ceramicii tradiționale va fi relatată vizitatorilor de muzeograful Adrian Scheianu.
Tot în cadrul programului Animă ASTRA, vor mai avea loc și ateliere de țesut (6-8 august, între orele 10,00-18,00) și de pielărit (6 august, orele 10,00-18,00), la gospodăria Călinești-Berbești, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.
Mai multe detalii în articolul postat pe blog.