
- Acest eveniment a trecut.
Nunta ciobănească & atelier de preparate ca la stână
august 14 @ 1:00 pm – 4:00 pm
Piesa de teatru Nunta ciobănească de la Rășinari va fi (re)pusă în scenă live, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sâmbătă, 14 august, ora 13 la gospodăria din Rășinari, dar și la staulul adus de pe dealul Dârjani, o pendulare între monumente aduse din Rășinari ce trimite cu gândul la deplasările turmelor de oi între gospodăria din vatra satului și staulele și colibele unde se găseau de primăvara până toamna târziu. Această piesă este inspirată din viața pastorală, una dintre ocupațiile tradiționale principale ale rășinărenilor din cele mai vechi timpuri.
Mai multe informații în articolul postat pe blog.