Una dintre cele mai vechi meserii, agricultura, a influențat viața satului românesc dar și credințele și comportamentul țăranului roman.
Pornind de la o agricultură primitivă, în care se foloseau unelte din os, din coarne sau din piatră , prin observarea atentă a unor momente din evoluția plantelor, a mișcării stelelor și prin transmiterea acestor informații din tata în fiu, au ajuns chiar la dezvoltarea unui calendar agrar cu informații si activități variate.
Primăvara, renașterea naturii înseamnă și primele munci agricole. În luna Martie, denumită popular Mărțișor sau Germănar se pregătea terenul se curăță pentru a fi pregătit pentru plantat.

În această lună în gospodării se făceau următoarele lucrări:

• se curăță și se grapă fânețele
• se curăță pomii de uscăciuni și omide/ se altoiesc cireșii vișinii, prunii, merii și perii
• se săpau și se dezgropau viile (se înlătura stratul protector de pământ și paie pus peste iarnă)
• se semăna grâul de primăvară, apoi orzul, ovăzul și mazărea
• se pun găinile și gâștele să clocească

Planificarea muncilor pe ogoare ținea cont și era influențată și de condițiile meteorologice. Agricultorul din trecut era un bun observator al plantelor și al viețuitoarelor. El știa să citească semnele naturii și să prezică vremea, de multe ori fiind uimitor de precis.
În rândurile de mai jos, vă prezentăm  câteva semne care îl ajutau pe agricultor să își planifice muncile, în funcție de condițiile meteo.

• Neaua din Mărțișor împuținează vinul (dacă ninge în martie  producția de struguri este mai mică).

• Martie vânturos-Maiu frumos (dacă bate vântul în martie, luna mai va fi vreme frumoasă).

• Dacă Marite-i cu rouă,- după Paști multu plouă. (dacă în luna martie sunt multe precipitații, după paști va ploua mult).

• Ghioceii, brândușele care vestesc începutul verii agrare și am muncilor Agricole.

• Cântecul cucului care dă tonul aratului și semănatului, cântec ce poate fi auzi timp de trei luni de la finalul lunii Martie pana la finalul lunii Iunie.

• O altă pasăre migratoare, barza anunță cum va fi vremea, cu cât pleacă mai repede cu atât iarna va fi mai grea și mai lungă).

• Zborul jos și agitat al păsărilor anunță ploaie și furtună. Este semn de ploaie dacă soarele sau luna au un cerc strălucitor în jurul lor, sau dacă luceafărul este întunecat.

Dicționar

Grapă =  A mărunți, a afâna și a netezi cu grapa pământul arat (acoperind semințele); a boroni.
Ogoare = bucată de câmp cultivată sau cultivabilă.

Cine-n pom tot ciocănește
Pân’ la răsărit de soare?
Toate gâzele trezește,
Este o…

Rezemată stă de scoarță,
Saltă capul ca o rață
Și cu ciocul târnăcop
Cioc, cioc dă din loc în loc.

(ghicitori din folclor)

Bocăneşte în tulpină
De răsună codrul, zarea.
S-a îmbolnăvit stejarul.
Medic e ciocănitoarea.
A venit cu dalta sa
La stejar şi bocăneşte.
Rabdă curajos stejarul.
Boala medicu-i găseşte.
Care-o fi pricina bolii?
Nu a fost deloc uşor.
E salvat acum stejarul.
Îl rodea un… viermişor.

(Ciocănitoarea, de Emilia Plugaru)

Este o pasăre sedentară, care nu  migrează și de aceea o putem observa și pe timpul iernii. Ciocănitorile sunt specialiști în cățărat și excavat scorburi în trunchiurile copacilor. Au picioare puternice cu ghiare ascuțite. La fel este și ciocul: puternic și ascuțit. Coada este folosită ca punct de sprijin pe trunchiul copacului și este formată din pene rigide.

Îşi obține hrana prin ciocănirea, de fapt cioplirea şi scobirea scoarței arborilor, mai ales a celor atinşi de putregai, pentru a se hrăni cu larvele de insecte şi cu insectele adulte care trăiesc acolo, de aici și numele de “doctorul pădurilor“.

Ciocănitorile sunt singurele păsări care îşi construiesc cuiburile prin săparea lor în trunchiurile copacilor. Ca să deruteze eventualii prădători sapă mai multe cuiburi. Nu le termină pe toate, dar sunt suficient de mari pentru a fi preluate de alte păsări mai mici.

În loc de cântec folosesc darabana – o serie de ciocănituri foarte rapide, diferită pentru fiecare specie de ciocănitoare.

Din cele unsprezece specii existente, în muzeu puteți întâlni următoarele tipuri de ciocănitori: ciocănitoarea pestriță mare, ghionoaia verde și ciocănitoarea neagră.

(Ghid pentru identificarea păsărilor Europa și zona mediteraneană, ed a II-a, versiunea în limba română Societatea Ornitologică Română și site www.sor.ro)

• De ce?
  • Hrana este mai puțină pe timpul iernii când temperaturile sunt scăzute.
  • Păsările au nevoie de multă energie (grăsime) pentru a-și păstra căldura corpului și pentru a putea zbura.
  • Le ajutăm să supraviețuiască pentru a păstra echilibrul naturii. În sezonul cald păsările curăță copacii de insecte.

• Când?
  • Hrănirea păsărilor se face în perioada noiembrie – aprilie, dacă temperatura scade sub 0 grade Celsius și zăpada acoperă pământul.
  • Alimentarea hrănitorilor se poate face dimineața devreme sau spre înserat.
  • Odată ce am început, hrănirea trebuie să fie continuă pe tot parcursul iernii. Păsările se obișnuiesc repede cu sursa de hrană stabilă și se vor baza pe semințele găsite la hrănitoare.Odată ce am început, hrănirea trebuie să fie continuă pe tot parcursul iernii. Păsările se obișnuiesc repede cu sursa de hrană stabilă și se vor baza pe semințele găsite la hrănitoare.

• Cu ce?
  • Păsările sunt insectivore, dar iarna înlocuiesc hrana pe care o găsesc din abundență în timpul verii cu semințele și fructele pomilor fructiferi, arbuștilor sau coniferelor.
  • Noi putem să suplimentăm acest tip de hrană cu:
    • semințe crude de floarea soarelui, mei, miez de nucă și alune;
    • fructe crude (mere, pere) și legume fierte (morcov, țelină);
    • grăsime animală crudă: untură, slănină.

NU hrănim păsările sălbatice cu pâine, carne procesată (mezeluri, carne gătită, slănină sărată), orez crud, paste crude deoarece aceste alimente nu constituie în mod natural hrana păsărilor și le pot îmbolnăvi.

Musafiri la hrănitorile din muzeu!

Poteca noastră trecea acuma printr-un desiș de pădure.
Creșteau copaci tineri, ridicându-se dârzi spre soare.
– Ei, dacă n-aș avea și eu ajutoarele mele, nu știu, zău, ce m-aș face. M-ar birui dușmanii și-ar nimici și pădurea. (…)
– Și ai multe ajutoare bunicule?
– Am. Vezi că am și eu grijă de ele. La nevoie le ajut și eu.
(…) Mergeam amândoi, strâns unul după altul, fără nici un fel de grabă, iscodind cu luare-aminte toate cele din jur. Doar țelul nostru era să vedem cum se pregătește pădurea și viețuitoarele ei pentru iarnă.
(…) Ne-am oprit lângă o grămăjoară de conuri de brad. Ba nu; nu era o singură grămăjoară. Jur împrejurul arinului erau răspândite mai multe asemenea grămăjoare; unele mai mari, altele mai mici. Iar pe lângă grămăjoare, și chiar mai jos pe firul apei, răsăreau brăduți și molifți.

– Aici am alt ajutor. Hai să stăm să-l așteptăm. Pe vremea asta își aduce el munca!
Într-adevăr, conurile de brad și molift trebuiau să fie aduse aici de cineva. Doar nu erau să crească în arini!
Dar cine să fie acest ajutor al bunicului?
Cum stăteam noi așa pe malul apei, iacă zburând spre arin ciocănitoarea. Chiar ea, ciocănitoarea, și cu un con de brad în cioc! Sus în arini era o geamănă de crengi. Dumneaei, ciocănitoarea, s-a dus de-a dreptul acolo – ca una ce cunoștea locul! – și și-a înfipt conul la încheietura gemenii crengilor. S-a agățat cu ghearele de scoarță, s-a sprijinit în coadă – penele din coadă le are ciocănitoarea aspre și tari, adevărate proptele – și-a început să bată toaca cu ciocul, scoțând semințele din con. Câte una mai cădea și pe jos – din ea avea să răsară un brădișor – alta sărea până-n apă și unde ajungea pe mal la vale avea să răsară și-acolo un brădișor!

După ce-a terminat, a scos conul și l-a aruncat jos, peste grămăjoara veche și s-a dus zburând zorită după altul.
– Ei, ai văzut? Acum viermii s-au vârât adânc sub scoarță, nu-i mai poate desprinde așa ușor ca vara. Și atunci ce să facă ciocănitoarea? Flămândă nu poate sta. Mănâncă semințele de brad și-mi dă și mie ajutor la înmulțitul pădurii!
– Alte ajutoare mai ai dumneata?
– Păi toate păsărelele care mănâncă viermi, gâze, omizi. Dacă n-ar fi ele, într-o vară numai, omizile ar dezgoli de frunze toată pădurea!

Fragment din “Pădurarii” bunicului
de Eugen Jianu
în volumul Proză de scriitori contemporani, ed. I. Creangă, 1978

Au plecat spre ţări cu soare
Păsările călătoare,
Căci la noi e frig şi plouă.
Vântul bate cu putere
Frunzele-au căzut şi ele.
În cămară adunate
Stau la sfat fructele coapte

A venit babă din munți,
Peste râuri făcând punți
Și a prins spunând povești,
Flori de gheață la ferești.