Sărbători de peste an

Obiceiuri de Dragobete

Obiceiuri de Dragobete

În lumea satului românesc, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, autorul cărții „Zile şi mituri”.
Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii. În prezent, ziua de 24 februarie este considerată ziua de Dragobete și marchează simbolic începutul primăverii.
Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu celebrul Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind considerat un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită năvalnic de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
Probabil că, în vechime, 24 februarie însemna începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.

În ziua de Dragobete, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre „păsările” neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului viitor.

După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.

În sudul României (Mehedinţi), fata se întorcea în sat alergând, obicei numit „zburătorit”, urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult.

Din zăpada netopită fetele strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe – zăpada zânelor -, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

  • Fir de tricotat roșu și alb, foarfecă, 2 cartoane de 9/8 cm , 2 fire răsucite tricolor. Este mai ușor de realizat dacă sunt două persoane.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

În această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: „Dragobetele sărută fetele”.

Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

În fiecare an, în jurul zilei de 24 februarie, Muzeul ASTRA, reînvie tradiția de Dragobete sub forma unor activități inedite, adresate tuturor vizitatorilor indiferent de vârstă, care doresc să celebreze dragostea și începutul primăverii.


Anul nou

Anul nou

Obiceiuri și tradiții de Anul Nou la români: Sorcova, Capra, Plugușorul

“Dintre toate serile de peste an, cea mai bogată în datine și credințe, cea mai misterioasă și totodată una dintre cele mai plăcute pentru poporul român este Seara Sfântului Vasile sau a Anului Nou.” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, Cârnilegile – Ed. Saeculum I. O. București 2015, pg. 31)

De Anul Nou, se fac urări pentru a avea noroc de recoltă bogată, sănătate, noroc, bani etc. Respectând tradițiile, colindătorii se adunau în cete și mergeau împreună din casă în casă la colindat.

Colindatul/umblatul cu Capra, ține de obicei de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn cioplit în formă de cap de capră, care este apoi decorat în jos pe corp cu multă hârtie tăiată mărunt și care ascunde corpul celui care o mânuiește. Dansul caprei, precum și țurca îți au originile în ceremoniile sacre care erau închinate morții și renașterii divinității.

Capra – colind

Vine capra de la munte
Cu steluța albă-n frunte
Are-n coarne ramuri multe
Și mai mari și mai mărunte!

Pe munte că florile
Pasc ciobanii caprele.
Bine-i șade caprei mele
Cu hurmuz și cu mărgele
Frumoasă-i căpriță mea
Cu covor și cu basma

Ța, ța, ța, căpriță, ța
A trecut cerbul Carpații
Că să joace la toți frații
Cu covor împestrițat
Cu luceferi înstelat.

Pe câmpul cu floricele
Pe ape cu pietricele
Din copite scânteia
Cărările deschidea
Lumea-ntreagă bucura

Ța, ța, ța, căpriță, ța

Cu covor și cu basma
Pentru anul care vine
S-auzim numai de bine
La anul și la mulți ani!

Vine capra de la munte
Cu steluțe albe-n frunte.
Asta-i capră-adevărată.

Ța, ța, ța, căpriță, ța
Gazdele să-ți dea paraua
Și să-ți umple teșchereaua!
Hai căpriță să jucăm,

Ța, ța, ța, căpriță, ța

Câte șindrile pe casă, atâția galbeni pe masă!
Câte pene pe cocoși, atâția copii frumoși!
Câte flori sunt în livadă, atâția galbeni în ladă!
Câți cărbuni sunt în cuptor, atâtea vite-n obor!
Zi, măi! Da’ mai zi, măi!

Gazdele să-ți dea paraua
Și să-ți umple teșchereaua!
Hai căpriță să plecăm!
Ța, căpriță, ța!

Plugușorul și sorcova sunt unele dintre cele mai frumoase și mai vechi datini românești din seara Sfântului Vasile sau a Anului Nou.“Poporul roman …ce se ocupă cu plugăritul și păstoritul, nu pretinde de la Anul Nou alte daruri decât un timp mănos pentru câmp și vitele sale.” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, Cârnilegile – Ed. Saeculum I. O. București 2015, pg. 54)

Cu plugușorul, colindătorii umblă în cete de câte 3 până la 6 feciori și au o recuzită bogată cu care colindă: bice, harapnice, clopoței, talangă, buhai și o traistă în care pun ce au primit de la oamenii colindați. “Din toate părțile se aud pocnetele bicelor, zurgăitul clopoțeilor, mugetul sau răgnetul buhaiului și strigăte de mânați măi! și hăi! hăi!” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, Cârnilegile – Ed. Saeculum I. O. București 2015, pg. 63)

Plugușorul – colind

Aho, aho, copii…
Mâine anul se-nnoiește
Plugușorul se pornește
Și începe a brăzda
Pe la case a colinda
Ia mai îndemnați-i, măi!
Hăi, hăi!
Și-ncă odată, măi flăcăi!
Iarna-i grea, omătu-i mare
Semne bune anul are!
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug
Ia, mai mânați, măi flăcăi!
Hăi, hăi!
Și-ncă odată măi flăcăi!
Hăi, hăi!

Dicționar

bici – obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se îndeamnă animalele la mers.

harapnic – bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu cordiștea scurtă și cu șfichi de mătase la vârf (ca să pocnească tare).

talangă – clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor.

buhai – instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur.

Sorcova, de obicei se urează de către copii pentru a aduce prosperitate, sănătate și viață lungă celor colindați. Demult de tot, sorcova era confecționată din mai multe ramuri de pomi fructiferi – măr, păr, cireș, vișin, prun care erau tăiate și puse în apă de Sf. Andrei (30 noiembrie). Așa înmugureau și unele ramuri chiar înfloreau. Cu aceste crenguțe înflorite copiii mergeau la colindat. Apoi treptat, cei mici au început să împodobească ramurile cu fire de lână colorate, cu beteală și chiar cu clopoței. În zilele noastre, sorcova se realizează din hârtie creponată, flori artificiale sau fetru. După sorcovire, copiii primesc în dar colaci, bani și dulciuri.

Sorcova – colind

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Hai să facem o sorcovă!

  • Ai nevoie de:
    • Hârtie creponată – diverse culori, 3 bețe de lemn (țepușe de frigărui) sau ce băț din lemn găsești prin casă, lipici, bandă de lipit din hârtie, ață pentru legat florile din hârtie, foarfecă și beteală (opțional).

Mai jos, în imagini, ai toți pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a face o sorcovă

  • Pregătim toate materialele necesare pentru sorcovă.

Călindariul /calendarul

Dragi copii știați că în trecut nu exista prognoza meteo?
Știați că cel mai bun meteorolog era o ceapă roșie?

Pe vremuri, oamenii care locuiau la sate nu știau și de multe ori nu aveau posibilitatea să citească termometre, barometre sau cărți de astronomie. Vremea i-a învățat cum să observe semnele ei și acest lucru s-a moștenit din generație în generație. Călindarul din foi de ceapă, care se realiza de Anul Nou, îi ajuta pe locuitorii satelor să își facă o idee despre cum va fi vremea peste an, ploioasă sau secetoasă în anumite luni și asta îi ajuta foarte mult în agricultură.

Cum se face?

“Tot românul, care voiește a ști cum va fi anul următor, ia douăsprezece felii de ceapă și le înșiră pe toate într-un rând, pune în fiecare felie o câtime anumită de sare pisată, cam până la jumătatea feliei, dă fiecăreia numele unei luni de peste an, și apoi lasă toate feliile să stea așa până a doua zi dimineața, adecă până în ziua de Anul Nou. În care felie află a doua zi dimineața mai multă apă, acea lună va fi mai ploioasă, în care află sarea așa cum a pus-o de cu seară, în acea lună va fi secetă, arșiță mare, iar în care felie va fi sarea pe jumătate udă sau umedă, pe jumătate uscată, aceea lună va fi schimbăcioasă.” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români,1.Cârnilegile – Ed. Saeculum I. O. București 2015, pag. 128)

Călindarul de ceapă pentru anul 2021


Sărbători de iarnă

Sărbători de iarnă

Tradiții, obiceiuri, datini

Știai că la români, sărbătorile de iarnă încep odată cu Sf. Nicolae (6 decembrie) și se încheie în 24 februarie, cu Dragobetele, care marchează începutul primăverii și al anului agricol.
Tradițiile și obiceiurile românilor sunt diferite de la o zonă la alta a țării. În zonele rurale, ele sunt respectate cu strictețe de la un an la altul. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie, alături de cei dragi.
Moș Nicolae, este sărbătorit pe 6 decembrie în fiecare an. Numele său este legat de dărnicie și compasiune, cât și de cadourile pe care copii le primesc în ghetuțele lustruite cu o seară înainte. Se spune că celor neascultători, Moșul le aducea o jordiță (nuielușă). Era suficient ca Moș Nicolae să se uite pe fereastră ca să își dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.
Începând cu 24 până pe 27 decembrie se sărbătorește Crăciunul – Nașterea Domnului Hristos.

La români, Crăciunul este o importantă sărbătoare religioasă. În satele românești, unde tradiția se mai păstrează, femeile și bărbații încep pregătirile cu mult timp înainte de această sărbătoare. Acum se curăță curțile, grajdurile animalelor, casele și se pregătește mâncarea tradițională: cozonaci, colaci, sarmale și alte preparate specifice acestei sărbători.
În Ajun de Crăciun se strâng cete de copii și tineri care merg din casă în casă cu colindatul: Bună dimineața la Moș Ajun, Moș Ajunul, Sculați, gazde, nu durmiți. În credința populară, colindătorii sunt purtători de noroc și fericire. Aceștia sunt recompensați cu nuci, mere, colaci și mai nou cu bani.
Pe 24 seara se împodobește bradul. În vechime, la sate se împodobea bradul cu fructe uscate, mere, nuci (poleite), lumânări și panglici. Unii împodobeau și crengi de vâsc, care reprezentau un simbol al norocului.

Bradul împodobit cu beteală și globuri, sub care sunt așezate cadouri pentru cei dragi este un împrumut din Occident, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificația este mersul cu Steaua. Acesta avea menirea de a vesti oamenilor nașterea lui Hristos. Copiii care mergeau cu ‘steaua’ se deghizau în magi şi vesteau marea minune.

Dicționar

datină = obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate
tradiție = ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.

Colinde și cântece de Crăciun

“…De când Domnul s’a născut
Și pământul l-a făcut
Și cerul l-a ridicat
Pe trii stâlpii d’argint
Și frumos l-a ’mpodobit
Tot cu stele
Mărunțele
Și cu luna
Cu lumina,
Soarele
Cu razele.”

(Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui după credințele poporului roman – Ședința de la 28 mai 1914)

Sculați, gazde, nu durmiţi

Am venit aici la voi, am venit aici la voi
Cum e datina la noi, cum e datina la noi

Sculaţi, gazde, nu durmiţi, vremea e să vă treziţi – bis
Casa să v-o măturaţi, flori de măr
Masa să v-o încărcaţi, flori de măr.
Casa să v-o măturaţi, flori de măr
Masa să v-o încărcaţi, flori de măr.

Noi umblăm a colinda, pe la case a ura – bis
Şi venim cu Domnul bun, flori de măr
Că e sara de Crăciun, flori de măr.
Şi venim cu Domnul bun, flori de măr
Că e sara de Crăciun, flori de măr

Şi la anul om vini, numai dacă ni-ţi pofti – bis
Şi mai multe vom ura, flori de măr
Un pocuţ dacă ni-ţi da, flori de măr
Şi mai multe vom ura, flori de măr
Un pocuţ dacă ni-ţi da, flori de măr

Şi colinda nu-i mai multă, şi colinda nu-i mai multă
Să trăiască cine-ascultă, să trăiască cine-ascultă
Şi colinda-i atâta, şi colinda-i atâta
Cine-ascultă să trăia, cine-ascultă să trăia.

Bună dimineața la Moș Ajun

Bună dimineața la Mos Ajun
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați, ne dați?

Am venit si noi odată
La multi ani cu sănătate
Domnul Sfânt să ne ajute
La covrigi si la nuci multe!

Bună dimineața la Moș Ajun
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați ori nu ne dați?
Ne dați, ne dați?

Moș Crăciun

Moș Crăciun cu plete dalbe,
A sosit de prin nămeți
Si aduce daruri multe
La fetițe și băieți.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Din bătrâni se povestește,
Că-n toți anii negreșit
Moș Crăciun pribeag sosește
Niciodată n-a lipsit.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Moș Crăciun cu plete dalbe,
Încotro vrei să apuci?
Ți-aș cânta florile dalbe,
De la noi sa nu te duci.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Ghicitori

Când coboară de la munte,
Capătă veșmânt de gală,
Cu o mândra stea în frunte
Și podoabe de beteală.

__________

Mic, ușor, purtat de vânt,
Cade, cade la pământ,
Ține cald ca un veșmânt.

__________

Stă în curte, lângă pom.
Îi zici om, dar nu e om;
Şi când soarele-ncălzeşte,
Nu-l mai vezi, că se topeşte.

______________

Cine pune peste noapte
Un pod zdravăn peste ape?

_____________

Cum să facem un glob

  • Ai nevoie de:
    • Hârtie sau carton diverse culori, un capac de borcan (șablon), creion, foarfecă, lipici, o panglică subțire.

Mai jos, în imagini, ai toți pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a face un glob colorat.

  • Pregătim materialele necesare

Share on Facebook