Skip link-uri
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ziua Universală a iei 2024

iunie 24 @ 10:00 - iunie 30 @ 19:00

Zece ani de poveste în care Muzeul ASTRA a crescut o comunitate dedicată iei și cămășii tradiționale la Sibiu. Din 2014 și până în prezent numărăm 11 ediții care au consacrat povestea celei mai îndrăgite piese de port popular, numită ie sau cămașă tradițională. La Sibiu o regăsim sub denumirea de ie cu umăraș, ie cu ciocănele, ie cu șinoare. E vremea să ne dăm binețe pe aleile muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului și să ne recunoaștem fiecare după semnele de pe ie sau cămeșă. Ia ne spune din ce loc venim, cărui neam aparținem și cu cine ne-nsoțim. Pe parcursul mai multor zile vă dăm prilej să vă gătiți de sărbătoare și să reintrați în universul tradiției, pe ulițele Muzeului ASTRA, în căutarea poveștilor și măiestriei meșterilor populari care au dat viață firelor de urzeală și de băteală și le-au țesut în cele mai delicate pânzeturi!

În 29 și 30 iunie vă invităm să intrați în atmosfera satului și a vechilor obiceiuri, să savurați poveștile spuse în Șezători din Mărginimea Sibiului și de pe Țara Oltului și Țara Făgărașului, să aflați rostul iei de la cei care o creează, o poartă și o grijesc. Vă așteptăm și cu târgul de ii și obiecte tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite. Atmosfera va fi însuflețită de vornici, ceterași din Câmpia Transilvaniei, țiterași și fluierași din Galeșul de Argeș și din Mărginimea Sibiului. În așteptarea Madrigalului v-am pregătit o întâlnire cu cei ce mențin tradiția moștenită de peste 120 de ani, Corul „Reuniunea Română de Cântări” din Săliște.

Sâmbătă, 29 iunie, Biciclete Cochete vă dau întâlnire în Parcul Tineretului, începând cu orele 15:30, de unde va începe plimbarea în ie către Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Detalii

Începe:
iunie 24 @ 10:00
Se termină:
iunie 30 @ 19:00

Loc de desfășurare

Muzeul Astra
Strada Pădurea Dumbrava 16
Sibiu, Sibiu Romania
+ Hartă Google