Skip links

Informații de interes public

Avertizorul în interes public

In baza Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul institutiei, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:

Canale interne de raportare:

La adresa de e-mail avertizorininterespublic@muzeulastra.ro sau în scris, la persoana desemnată Raluca Costache (Inspector de specialitate în cadrul Biroului Managementul Resurselor Umane.Salarizare), la următoarea adresă: Complexul Național Muzeal ASTRA, Sibiu, str. Bastionului nr. 6A.

Canale externe de raportare:

1) autorităţile şi instituţiile publice care, potrivit dispoziţiilor legale speciale, primesc şi soluţionează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competenţă;
2) Agenţia Naţională de Integritate, denumită în continuare Agenţia;
3) alte autorităţi şi instituţii publice cărora Agenţia le transmite raportările spre competentă soluţionare;

Divulgare publică:

Presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc.

Raport

Rapoarte anuale privind respectarea normelor de conduită - anii 2022 - 2023

Formular

Formular de avertizare în interes public

Indicatori 2018

Raport de activitate

Raportul de activitate pentru anul 2018

Anexa 1/2018

Anexa 1/2018 – Raport îndeplinire indicatori

Anexa 1.1/2018

Anexa 1.1/2018 – Tipărituri

Anexa 1.2/2018

Anexa 1.2/2018 – Comisia de achiziții

Indicatori 2017

Anexa 2/2017

Anexa 2/2017 – Raport indeplinire indicatori

Anexa 2.1/2017

Anexa 2.1/2017 – Tipărituri

Anexa 2.2/2017

Anexa 2.2/2017 – Comisia de achiziții

Anexa 2.3/2017

Anexa 2.3/2017 – Proiect Patrimoniu deschis

Indicatori 2016

Anexa 3/2016

Anexa 3/2016 – Raport îndeplinire indicatori 2016

Anexa 3.1/2016

Anexa 3.1/2016 – Tipărituri

Anexa 3.2/2016

Anexa 3.2/2016 – Comisia de achiziții

Anexa 3.3/2016

Anexa 3.3/2016 – Proiect Patrimoniu deschis

Indicatori 2015

Anexa 4/2015

Anexa 4/2015 – Raport îndeplinire indicatori

Anexa 4.1/2015

Anexa 4.1/2015 – Tipărituri

Anexa 4.2/2015

Anexa 4.2/2015 – Comisia de achiziții

Anexa 4.3/2015

Anexa 4.3/2015 – Patrimoniu deschis

Indicatori 2014

Anexa 5/2014

Anexa 5/2014 – Raport îndeplinire indicatori

Anexa 5.1/2014

Anexa 5.1/2014 – Tipărituri

Anexa 5.2/2014

Anexa 5.2/2014 – Achiziții muzeale

Anexa 5.3/2014

Anexa 5.3/2014 – Patrimoniu deschis

Anexa 5.4/2014

Anexa 5.4/2014 – CultTour

HOMEPAGE

Click aici ca să mergi pe Homepage

EVENIMENTE

Click aici să vezi evenimentele

DIRECȚII

CLICK AICI să vezi LOCAȚIa pe Hartă

ABONAMENT

CLICK AICI SĂ VEZI LISTA DE TARIFE